Deși ieri a plouat destul de mult, iar Diana începuse să se întristeze că azi nu va mai putea ieși să meargă în regat, acest lucru nu l-a împiedicat pe Chiț să își facă apariția în colțul lui obișnuit.
- Nu pot să vin azi în regat. Spuse Diana îmbufnată.
- Da, așa e. Spuse Chiț la rândul său.
- Voi rata sărbătoarea voastră...
Chiț o privi cu tristețe, dar apoi expresia lui se transformă în mirare când lângă el apăru Mona.
- Mona? Ce faci aici?
Aceasta sări pe perna Dianei și spuse:
- Am venit să te ajut să vii în regat.
- Dar nu am cum, afară plouă.
- Cine a spus că vei ieși afară? Te rog sa nu uiți că sunt totuși o vrăjitoare.
Diana și Chiț o priviră încântați și, până să își dea ei seama ce se întâmplă erau deja în sala de bal a palatului din regatul șoriceilor. Aici erau adunați toți locuitorii regatului și fiecare avea câte o frunză la fel ca cele văzute ieri de Diana la Chiț și prietenii săi. Acestia formară în mijlocul sălii un pod de frunze, asemănător cu podul de sticlă turcuaz. Apoi, pe rând începură să meargă pe pod, câte unul din fiecare capăt pentru a se întâlni la miljocul podului și, odată ajunși acolo își atingeau unul altuia lăbuțele din față într-un fel de salut prietenesc. Diana privi uimită totul, iar la un moment dat îdemnată de regina Cici, repetă și ea acest ritual cu toți prietenii săi.
La sfârșit, regele și regina, care stăteau acum pe mijlocul noului pod al prieteniei se înclinară în fața tuturor iar regele Rolo spuse:
- Vă mulțumesc prieteni că ați făcut posibil, ca, în ciuda vremii să putem sărbători această zi a prieteniei.
Diana zâmbea încântată când deodată se simți obosită și închise ochii. Auzi un glas șoptit destul de aproape de ea:
- Să nu ne uiți niciodată.
Apoi fetița deschise ochii mirată și văzu pe geamul din camera ei cum ploaia se întețise și își dădu seama că aceasta a fost ultima ei vizită în regatul șiriceilor.
No comments:
Post a Comment