24.12.16

Povestea lui Moș Crăciun

Se spune că demult demult, în vremuri neștiute, trăia la marginea unui oraș un bătrân care tot timpul anului făcea jucarii pe care le vindea mai apoi în Ajunul Crăciunului.

7.7.16

Arthur, pisoiul năzdrăvan - partea III

- Când a venit prima dată la noi, fiind foarte mic, era și foarte speriat. Nu dormea decât cu noi în pat, cu greu l-am dezvățat de acest obicei.

28.6.16

Arthur, pisoiul năzdrăvan - partea II

- Ar fi grozav, spuse Diana, mie îmi plac foarte mult poveștile...

- În a acest caz, povestea lui Arthur va fi una dintre preferatele tale.

20.6.16

Arthur, pisoiul năzdrăvan - partea I

Vreau să încep prin a-mi cere scuze că nu am mai scris nici o poveste de ceva timp.

Dar acum am revenit si vreau să vă împărtășesc și vouă povestea lui Arthur, pisoiul năzdrăvan.

20.4.16

Povestea porumbelului alb - partea V

Începusem să mă simt din ce în ce mai rău, până într-o zi, când, în graba ei de a merge afară sa se joace, fetita a uitat sa închidă ușa coliviei după ce mi-a adus mâncare și apă.

5.4.16

Povestea porumbelului alb - partea IV

Porumbelul se apropie de gratiile coliviei și spuse:

- După cum deja știi, afară, la fereastra ta, sub pervaz este cuibul meu. De fapt, acolo m-am născut eu. Acum două primăveri am ieșit din ou și mama m-a hrănit cu ce a putut până când am putu sa zbor și să ma duc singur după mâncare. Dar, atât mi-a trebuit.

24.3.16

Povestea porumbelului alb - partea III

Luând porumbelul în brațe Diana îi simți inima bătând cu putere. Se uită mirată la el și îl întrebă:

- Ce s-a întâmplat?

Acesta se uita la ea speriat și spuse:

- A spus ca aduce o colivie! Este un loc îngrozitor. Am mai stat într-o colivie. Nu puteam sa zbor, să văd cerul, și mă răneam întotdeauna.

14.3.16

Povestea porumbelului alb - partea I

Azi este o zi cam ploioasă. Diana stă în camera ei și se joacă cu păpușile.

Păpușa roz este o prințesă frumoasă și cuminte iar păpușa galbenă este o prințesă frumoasă și ea, ca toate prințesele dar este cam obraznică. Tocmai a vărsat ceaiul pe rochiță iar Diana se pregătea să o schimbe când deodată se auzi un zgomot la fereastră.

7.3.16

O primăvară de poveste - partea III

Când ajunseră în casă, fetița se urcă pe un scaun și spuse:

- Hai, bunicule, îmi spui povestea Mărțișorului?

3.3.16

O primăvară de poveste - partea II

- Cine...? Spuse Diana întorcându-se către ghiocei. Dar nu apucă să spună mai mult că se trezi față în față cu o pereche de pantaloni de culoare verde.

28.2.16

O primăvară de poveste - partea I

Diana stătea în camera ei, aplecată asupra unei foi de hârtie de culoare verde, înarmată cu o foarfecă, un tub de lipici și o cariocă.

19.2.16

Cel mai frumos cadou!

În timp ce se plimba prin gradina bunicilor, în aceasta dimineață, Diana a găsit în pietricele una în formă de inimă. A luat piatra și a  mers la bunicul ei.

- Bunicule, uite ce pietricica frumoasă am găsit! Pot să i-o dau mamei?

- Sigur, dar nu ar fi mai frumos dacă am înfrumuseța-o un pic?

2.2.16

Povestea cipicilor de lână

Azi Diana a primit un cadou minunat de la bunica ei. O pereche de cipici de lână cu diferite modele colorate. Atunci când bunica i-a dat cipicii fetiței i-a spus:

31.1.16

O poveste despre anotimpuri - partea V

Deși își simțea pleoapele grele, Diana întrebă:

-Când mă voi trezi va fi tot iarna? și adormi imediat.

26.1.16

O poveste despre anotimpuri - partea IV

- Ce se întâmplă cu florile și cu gâzele? De ce au dispărut? întrebă fetița.

- Pentru că vine Toamna, spuse zâna și întinse mâna către geamul din spatele Dianei.

22.1.16

O poveste despre anotimpuri - Partea III

- Totuși, spuse Diana ridicându-se deodată, nu mi-ai spus de ce plouă atât de mult primăvara. Și, uneori chiar ninge ...

16.1.16

O poveste despre anotimpuri - partea II

Privind spre fereastră zâna spuse:

- După cum știi, sunt patru anotimpuri, Primăvara, Vara, Toamna și Iarna.

15.1.16

O poveste despre anotimpuri - partea I

Stând în camera ei, Diana privea pe fereastra cum fulgii de zăpadă cădeau și se întreba:

- Oare de ce ninge Iarna? De ce nu ninge Vara, de exemplu?

7.1.16

Omul de zăpadă

Ziua de azi a fost una dintre cele mai frumoase pentru Diana. Ninge deja de câteva zile bune, și azi,  fetița împreună cu părinții și bunicii ei au hotărât să facă un om de zăpadă în curtea bunicilor.

5.1.16

Fulgi de zapadă

Ca în fiecare dimineață, Diana se îmbracă în camera ei pentru a merge la bucătărie să ia micul dejun. Privind spre fereastră fetita văzu ca afară este vreme urâtă. Cerul este acoperit de nori și plouă.