Cum spuneam ... Diana îl văzu pe şoricel chiar în locul pe care îl indicase, lângă gardul viu. Mergând către el, destul de încet deoarece nu voia ca cineva să o vadă şi să o cheme înapoi în casă, ea avu impreasia că gardul din faţa ei devine din ce în ce mai mare.
Ajunsă lângă şoricel Diana îşi dădu seama că acesta era cam de aceeasi înăltime cu ea când statea doar în picioarele din spate... dar ... oare cum era posibil? Doar văzuse un pic mai devreme că şoricelul era foarte mic! În timp ce îşi punea aceste întrebări şoricelul deschise o uşă, pe care ea nu o văzuse anterior:
- Să mergem, zise acesta, vreau să îţi fac cunoştintă cu familia şi prietenii mei. Spunând acestea o luă înainte trăgând-o pe Diana de mână.
Păşind dincolo de uşă Diana observă că aleea pe care mergeau era albastră, iar de o parte şi de alta a aleii erau, din loc în loc niste pietre albe care, pe măsură ce treceau de ele se colorau fie în roşu, în portocaliu, în galben, în verde, în bleu, în indigo sau mov.
Văzând uimirea eie întoarse cu spatele la ei iar Chiţ, cu o faţă deznădăjduită se uită la mama sa şi spuse:
- Dar e prietena mea! Chiar nu puteţi să o acceptaţi pentru mine?
Mama lui oftă, dar îi spuse:
- Chiţ, şoriceii şi oamenii nu au fost niciodată prieteni! Trebuie să înţelegeţi şi voi asta. Acum, mergeţi înapoi pe Aleea Curcubeu şi du-o pe Diana înapoi acasă, până nu începe furtuna.
Supăraţi, Chiţ si Diana se întoarseră pe Aleea Curcubeu şi începură să meargă încet către iesire ...
Diana nu mai putu să spună nimic deoarece, în faţa lor, la câţiva paşi depărtare era un fel de scenă pe care erau aşezaţi mai multi şoricei de diferite mărimi. , Chiţ îi explică:
- Aceasta este Aleea Curcubeu, intrarea în regatul nostru, Regatul Şoriceilor!
Chiţ se înclină în faţa a doi dintre cei adunaţi acolo şi spuse:
- Mamă, tată, vreau să v-o prezint pe prietena mea, Diana!
Aceştia o priviră curioşi pe când făcea şi ea aceeaşi plecăciune pe care o făcuse Chiţ puţin mai devreme.
- Îmi pare bine să vă cunosc, spuse fetiţa.
Şoricelul ce părea a fi tatăl lui Chiţ işi puse pe nas o pereche de ochelari, care până atunci atârnaseră de un lănţisor la gâtul lui, şi spuse:
- Dar, Chiţ, este un om! Cum ai putut să aduci un om aici? Nu iţi dai seama că este un pericol pentru regatul nostru? Să o scoţi imediat de aici, şi ... fetiţo, ai face bine să nu iţi mai aminteşti niciodată de regatul nostru şi să nu mai încerci să intri aici!
Spunând acestea se întoarse cu spatele la ei iar Chiţ, cu o faţă deznădăjduită se uită la mama sa şi spuse:
- Dar e prietena mea! Chiar nu puteţi să o acceptaţi pentru mine?
Mama lui oftă, dar îi spuse:
- Chiţ, şoriceii şi oamenii nu au fost niciodată prieteni! Trebuie să înţelegeţi şi voi asta. Acum, mergeţi înapoi pe Aleea Curcubeu şi du-o pe Diana înapoi acasă, până nu începe furtuna.
Supăraţi, Chiţ si Diana se întoarseră pe Aleea Curcubeu şi începură să meargă încet către iesire ...
Ajunsă lângă şoricel Diana îşi dădu seama că acesta era cam de aceeasi înăltime cu ea când statea doar în picioarele din spate... dar ... oare cum era posibil? Doar văzuse un pic mai devreme că şoricelul era foarte mic! În timp ce îşi punea aceste întrebări şoricelul deschise o uşă, pe care ea nu o văzuse anterior:
- Să mergem, zise acesta, vreau să îţi fac cunoştintă cu familia şi prietenii mei. Spunând acestea o luă înainte trăgând-o pe Diana de mână.
Păşind dincolo de uşă Diana observă că aleea pe care mergeau era albastră, iar de o parte şi de alta a aleii erau, din loc în loc niste pietre albe care, pe măsură ce treceau de ele se colorau fie în roşu, în portocaliu, în galben, în verde, în bleu, în indigo sau mov.
Văzând uimirea eie întoarse cu spatele la ei iar Chiţ, cu o faţă deznădăjduită se uită la mama sa şi spuse:
- Dar e prietena mea! Chiar nu puteţi să o acceptaţi pentru mine?
Mama lui oftă, dar îi spuse:
- Chiţ, şoriceii şi oamenii nu au fost niciodată prieteni! Trebuie să înţelegeţi şi voi asta. Acum, mergeţi înapoi pe Aleea Curcubeu şi du-o pe Diana înapoi acasă, până nu începe furtuna.
Supăraţi, Chiţ si Diana se întoarseră pe Aleea Curcubeu şi începură să meargă încet către iesire ...
Diana nu mai putu să spună nimic deoarece, în faţa lor, la câţiva paşi depărtare era un fel de scenă pe care erau aşezaţi mai multi şoricei de diferite mărimi. , Chiţ îi explică:
- Aceasta este Aleea Curcubeu, intrarea în regatul nostru, Regatul Şoriceilor!
Chiţ se înclină în faţa a doi dintre cei adunaţi acolo şi spuse:
- Mamă, tată, vreau să v-o prezint pe prietena mea, Diana!
Aceştia o priviră curioşi pe când făcea şi ea aceeaşi plecăciune pe care o făcuse Chiţ puţin mai devreme.
- Îmi pare bine să vă cunosc, spuse fetiţa.
Şoricelul ce părea a fi tatăl lui Chiţ işi puse pe nas o pereche de ochelari, care până atunci atârnaseră de un lănţisor la gâtul lui, şi spuse:
- Dar, Chiţ, este un om! Cum ai putut să aduci un om aici? Nu iţi dai seama că este un pericol pentru regatul nostru? Să o scoţi imediat de aici, şi ... fetiţo, ai face bine să nu iţi mai aminteşti niciodată de regatul nostru şi să nu mai încerci să intri aici!
Spunând acestea se întoarse cu spatele la ei iar Chiţ, cu o faţă deznădăjduită se uită la mama sa şi spuse:
- Dar e prietena mea! Chiar nu puteţi să o acceptaţi pentru mine?
Mama lui oftă, dar îi spuse:
- Chiţ, şoriceii şi oamenii nu au fost niciodată prieteni! Trebuie să înţelegeţi şi voi asta. Acum, mergeţi înapoi pe Aleea Curcubeu şi du-o pe Diana înapoi acasă, până nu începe furtuna.
Supăraţi, Chiţ si Diana se întoarseră pe Aleea Curcubeu şi începură să meargă încet către iesire ...
No comments:
Post a Comment