12.10.15

Aventuri în regatul șoriceilor - partea IV

Cei doi aprobară şi, după ce primiră de la regină câte un săculeţ cu brânză, ieşiră pe uşa ce îi conducea către grădina palatului.

Dar, nici nu ieşiră bine în grădină că Diana îl văzu pe Chiț privind către stânga lui cu îngrijorare.

- Chiț, s-a întâmplat ceva?

Acesta ridică din umeri și merse mai departe, dar, pe măsură ce înaintau în regat, ieșind din grădină, Diana îl văzu că se tot uită în stânga. În tot acest timp fetița admira copăceii de diferite culori de pe marginea drumului, iar din loc în loc ea văzu că apare câte o ușă de lemn. 

- Chiț, ce sunt acele uși?

- Acolo sunt casele locuitorilor regatului. Dacă în lumea voastră de obicei ne facem găuri ca sa avem cum să ieșim și să intram, aici putem să ne amenajăm casele cum vrem, iar cu lemnul adus de acolo cei mai multi dintre locuitori și-au facut uși la case. 

- Dar, când am intrat în palat, am intrat pe o ușă, nu?

- Da, este adevărat, pentru că ieșirea din palat este în gardul viu din grădina bunicilor tăi, dar dacă ar fi fost pe câmp sau într-un beci, nu am fi avut cum să construim ușa fără a fi observați.

Gândindu-se la ceea ce a spus Chiț Diana observă undeva în stânga lor o mișcare. Știind că și Chiț se uita în acea parte de ceva timp îi spuse:

- Chiț, ai văzut și tu? E ceva acolo, în stânga. 

- Da, am văzut, cred că e Miau, pisica vecinilor voștrii. Ne urmărește de ceva timp, de când am ieşit din palat. 

În timp ce Chiț vorbea, deoarece se opriseră, Miau începu să se apropie de ei. Diana îl văzu și îi făcu semn lui Chiț, Acesta o apucă de mână și începură să se depărteze. Ajungând la o răscruce de drumuri Chiț se opri. 

- Daca mergem îninte ajungem la grădina florilor care dorm. La stânga ne întoarcem la palat, iar spre dreapta ajungem la lacul auriu. 

- Dar, ce sunt florile care dorm? Și... dacă dorm, de ce nu putem să mergem acolo?

- Florile care dorm sunt niște flori frumoase de culoare galbenă. Ele sunt în general adormite, dar, dacă cineva intră în grădină și le strică somnul acestea se trezesc și încep să cânte adormindu-l pe cel care le-a deranjat iar când acesta adoarme ele se liniștesc și adorm iar. 

- Dar... nu pot fi adormite la loc? Adică, ce anume le face să doarmă?

- Păi... cred că iși cântă singure... nu știu sigur ...

Dar nu apucă să spună mai multe că Miau sări langă ei.

- Bună ziua dragii mei, unde mergeți voi? Vă pot ajuta dacă vreți, să nu vă rătăciți...

- Multumim pentru ofertă, domnule Miau, spuse Chiț, dar ştim drumul, nu e nici o problemă. Și începu să meargă cu încredere drept înainte. 

Văzând ce face Diana se apropie mirată de el. 

- Dar, Chiț, ai spus că...

- Știu, dar Miau nu știe unde ne îndreptăm. Și, poate reușim să îl convingem mai întâi pe el să intre în grădină. 

- Crezi? E totuși o pisică, pisicile sunt destul de șirete...

Merseră în continuare, cu Miau pe urma lor până când începură să simtă mirosul florilor. Era un miros dulce, iar Diana simți cum o cuprinde o stare de liniste și începu să îşi amintească de cântecul pe care i-l cânta mama inainte de a adormi. Cu cântecul în minte se îndreptă împreună cu Chiț către intrarea in grădină. Ajunși la poartă aceștia se opriră.

- Ce flori frumoase, spuse Miau, ce este aceasta grădină? 

- Aceasta este grădina florilor care dorm. 

Auzind aceasta Miau înaintă în grădină vrăjit de culoarea florilor și spuse: 

- Daca sunt adormite... atunci putem culege câteva, nu?

Diana încercă să îi spună să nu mergă mai departe dar chiar atunci o floare aflată foarte aproape de el se ridică și începu să cante. Până să își revină din uimire Diana și Chiț, Miau era deja adormit și torcea liniștit iar floarea se culcă la loc mulțumită. 

- Trebuie să îl ajutăm într-un fel ... spuse Diana. 

- Da, dar cum? Și, în acelasi timp trebuie să și fugim repede, să nu ne prindă.

- Ai dreptate, spuse Diana așezându-se pe o piatră de pe marginea drumului care se făcu verde atunci când fetița o atinse.

Chiț se așeză pe piatra de pe cealaltă margine, care se făcu la rândul ei verde și începură să se gândească în ce fel îl pot ajuta pe Miau dar în același timp să reușească să fugă de acesta ...

No comments:

Post a Comment