Era o dimineaţă frumoasă de toamnă. Diana se trezise mai devreme, mâncase împreună cu bunicii ei iar apoi decisese să iasă în grădină cât încă mai era soare.
Îndreptându-se către gardul viu unde era uşa către palatul şoriceilor îl văzu pe Chiţ, împreună cu alţi şoricei trecând în fugă pe lângă ea, fiecare cărând câte o frunză mare de castan.
Apropiindu-se de ei fetiţa văzu că nici o frunză nu era ca cealaltă. Unele erau verzi, altele ruginii dar fiecare de o altă nuanţă.
- Ce frunze frumoase, spuse ea? Dar ce faceţi cu ele?
Chiţ se opri din drum şi salutând- o pe Diana spuse:
- Ne pregătim să împodobim podul priteniei, pentru că mâine sărbătorim ziua prietenei. Tot regatul va fi împodobit inclusiv pentru zilele toamnei, dar mai ales podul.
- Podul prieteniei?
- Da , podul din sticlă turcuaz. Se mai numeşte şi podul prieteniei pentru că acesta este podul pe care toţi şoriceii mergeau înainte pentru a se împăca cu un prieten dacă au avut conflicte. Totuşi, podul nu a fost întodeauna un pod al prieteniei ci a fost şi un motiv de ceartă între două prietene foarte bune... Mona şi Mina.
- Mona şi Mina au fost prietene?
- Da, spuse Chiţ, dar Mona vrea să îţi spună povestea Chiar ea, aşa că să mergem! spuse Chiţ, trăgând-o către palat.
No comments:
Post a Comment