14.3.16

Povestea porumbelului alb - partea I

Azi este o zi cam ploioasă. Diana stă în camera ei și se joacă cu păpușile.

Păpușa roz este o prințesă frumoasă și cuminte iar păpușa galbenă este o prințesă frumoasă și ea, ca toate prințesele dar este cam obraznică. Tocmai a vărsat ceaiul pe rochiță iar Diana se pregătea să o schimbe când deodată se auzi un zgomot la fereastră.


Diana se ridică și merse la fereastră dar, din cauza picăturilor de ploaie nu putea vedea nimic.

- Probabil vreo creangă, spuse fetița ridicând din umeri și merse către păpuși pentru a o schimba pe cea galbenă. Dar, nici nu ajunse bine la locul ei că zgomotul se auzi din nou, de data aceasta mai insistent. Ca și cum cineva ar fi scrijelit pe pervaz.

Diana privi înspre fereastră și spuse:

- Dacă ești doar o creangă ce lovește geamul să știi că nu este deloc amuzant.

Dintr-o dată se făcu liniște iar fetița dădu din cap mulțumită și se întoarse către păpușile ei.

- Nu sunt o creangă, se auzi un glas subțire, te rog să mă ajuți, altfel voi cădea.

Diana privi către păpuși care arătau exact așa cum le lăsase mai devreme și spuse neîncrezătoare:

- Ați auzit și voi?

Păpușile continuară să zâmbească ca și cum nici nu ar fi vorbit cu ele.

- Te rog! Te rog frumos! Ajută-mă! spuse glasul de mai devreme.

Diana merse la fereastră dar nu îndrăzni să o deschidă.

- Unde ești? Nu te văd.

- Sunt aici, sub pervazul tău, dacă deschizi geamul o să vezi că am avut un cuib, dar acum ...

- Sub pervazul meu?

- Da, spuse din nou vocea, te rog să deschizi puțin geamul.

Îngrijorată din cauza vocii ce se auzea din ce în ce mai încet Diana făcu întocmai. Deschise geamul, și când privi mai în față, văzu agățat de partea de jos a pervazului un mănunchi de crenguțe și paie. Cu piciorul prins între crenguțe se zbătea un porumbel alb.

Fetița întinse mâna sa îl ajute, dar acesta era așa de speriat încât încercă să o ciupească.

- Te rog să nu fii rău. Tu mi-ai cerut ajutorul. Acum stai cuminte să te scot de aici. Sărăcuțul, dar cum ai ajuns cu piciorul aici?

Tot vorbind așa cu el Diana reuși să îl scoată de acolo și să îl bage în casă închizând fereastra. Când se uită mai bine la el observă că acesta avea piciorușul rupt.

- Îți mulțumesc foarte mult, spuse porumbelul cu o voce stinsă.

- Mulțumește-mi făcându-te bine! Acum să vedem ce putem face cu piciorușul tău! Cred că bunicul ne poate ajuta, spuse Diana și ieși din cameră pentru a merge să îl caute pe bunicul.

No comments:

Post a Comment