Băiatul,se numea Dragobete și frânsese multe inimi, însă i-a fost sortit să se îndrăgostească până peste cap de o fată tânără și frumoasă ca primăvara. Dar frumusețea fetei nu a fost de ajuns ca să înmoaie inima Babei Dochia, iar aceasta cauta mereu sa îi facă rău.
Ca să se răzbune pe frumusețea și cumințenia ei, baba Dochia a trimis-o în toiul iernii la râu cu un ghem de lână neagră și i-a zis:
- Să vii acasă doar când ai spălat lâna asta de s-a făcut albă.
Fără să ia în seamă răutatea soacrei ei, fata a mers la râu și a spălat lâna iar și iar, dar din neagră se făcea parcă și mai neagră. Cu mâinile insângerate și lacrimi pe față, tânăra fată s-a rugat la Dumnezeu să o ajute. Și iată ca Domnului i s-a făcut milă de ea. Deodată a venit la ea un bărbat foarte frumos care i-a dat o floare roșie:
- Ia floarea aceasta și pune-o în apa cu care speli lâna și ea se va albi. Fata a făcut cum i-a spus, și, sa vezi minune! Lana s-a făcut albă ca spuma laptelui!
Ajunsa acasă, fata a povestit cu bucurie despre tânărul care i-a ieșit în cale și i-a dat floarea roșie. Ea l-a numit Mărțișor deoarece nu știa cum îl cheamă.
Auzind povestea fetei, baba Dochia, crezând că floarea roșie pe care tânărul o culesese din munte fusese semn de primăvară, a plecat cu oile la munte.
Ea a plecat cu douăsprezece cojoace pe ea. Dar, cum a început baba urcușul, începu să se încălzească. A aruncat primul cojoc și a mers mai departe.
Drumul era greu, iar babei i se făcea din ce în ce mai cald. Soarele bătea și vânticelul cald ii șoptea parcă babei Dochia să arunce unul câte unul cojoacele.
Ca să se răzbune pe frumusețea și cumințenia ei, baba Dochia a trimis-o în toiul iernii la râu cu un ghem de lână neagră și i-a zis:
- Să vii acasă doar când ai spălat lâna asta de s-a făcut albă.
Fără să ia în seamă răutatea soacrei ei, fata a mers la râu și a spălat lâna iar și iar, dar din neagră se făcea parcă și mai neagră. Cu mâinile insângerate și lacrimi pe față, tânăra fată s-a rugat la Dumnezeu să o ajute. Și iată ca Domnului i s-a făcut milă de ea. Deodată a venit la ea un bărbat foarte frumos care i-a dat o floare roșie:
- Ia floarea aceasta și pune-o în apa cu care speli lâna și ea se va albi. Fata a făcut cum i-a spus, și, sa vezi minune! Lana s-a făcut albă ca spuma laptelui!
Ajunsa acasă, fata a povestit cu bucurie despre tânărul care i-a ieșit în cale și i-a dat floarea roșie. Ea l-a numit Mărțișor deoarece nu știa cum îl cheamă.
Auzind povestea fetei, baba Dochia, crezând că floarea roșie pe care tânărul o culesese din munte fusese semn de primăvară, a plecat cu oile la munte.
Ea a plecat cu douăsprezece cojoace pe ea. Dar, cum a început baba urcușul, începu să se încălzească. A aruncat primul cojoc și a mers mai departe.
Drumul era greu, iar babei i se făcea din ce în ce mai cald. Soarele bătea și vânticelul cald ii șoptea parcă babei Dochia să arunce unul câte unul cojoacele.
Când baba ramase doar cu cămașa pe ea, vremea se schimbă dintr-o dată și nori negri vestitori de furtună se adunară pe cer. Porni un viscol și o ninsoare ca în toiul iernii, iar baba Dochia și cu oile sale înghețară și apoi se făcură stană de piatră.
No comments:
Post a Comment