O poveste despre anotimpuri - partea IV

- Ce se întâmplă cu florile și cu gâzele? De ce au dispărut? întrebă fetița.

- Pentru că vine Toamna, spuse zâna și întinse mâna către geamul din spatele Dianei.


Diana se întoarse dar ceea ce văzu nu era geamul casei ei ci o alee mărginită de copaci ce aveau frunzele ruginii.

- Unde mergem?

- În palatul Toamnei, bineînțeles.

Și cele două merseră pe alee până când fetița văzu în față o pădure deasă în care toți copacii aveau frunzele ruginii și din loc în loc văzu luminișuri în care creșteau margarete, dălii și crizanteme.

- Ea este Toamna, spuse zâna, iar fetița văzu o femeie cu parul castaniu, aproape de aceeași culoare ca și frunzele ce era îmbrăcată într-o rochie de mai multe culori, de la portocaliu pana la maro, stând pe un pat plin de fructe de tot felul: mere, pere, struguri, nuci și multe altele.

- Bună, Diana, am auzit multe despre tine. De la surorile mele și de la prietenii mei. Spuse Toamna arătând în spatele ei unde stăteau mai multi oameni îmbrăcați în haine de culoare ruginie. Fiecare avea pe cap o pălărie în formă de un fruct, unii în formă de măr, alții în formă de pară, de gutuie și chiar și de strugure.

- Bună, va mulțumesc ca m-ați primit în palat.

- Sigur că te-am primit. Am fost foarte mândră de faptul că vrei să vezi regatul meu și că îți pui întrebări referitoare la noi, anotimpurile. Cred că vroiai să ști de ce plouă atât de mult toamna. Nu?

- Da, nu înțeleg de ce plouă!

- Toamna plouă deoarece culturile au nevoie de apă. După ce s-au copt atât în soarele verii, fructele au nevoie de apă pentru a deveni suculente și gustoase. De asemenea pământul are nevoie să se mai răcească pentru a putea suporta frigul iernii.

- Acum încep să înțeleg... pot să iau și eu un măr? Spuse Diana, îmi plac foarte mult merele.

Sigur, spuse Toamna și îi întinse un măr, dar, când sa îl apuce, Diana deschise ochii și se ridica din pat uitându-se mirată în jurul ei. Apoi, înțelegând că a fost un vis se întoarse către zână și spuse pe un ton melancolic:

- Chiar aș fi vrut să mănânc un măr!

- Ai să mănânci mâine, la micul dejun, spuse zâna zâmbind. Acum culca-te la loc să îmi termin povestea.

Iar fetița se întinse din nou în pat așteptând ca zâna să își continue povestea.