Deși își simțea pleoapele grele, Diana întrebă:
-Când mă voi trezi va fi tot iarna? și adormi imediat.
- De ce întrebi, micuțo, nu îți place iarna? auzi Diana un glas în spatele ei.
Deschizând ochii se întoarse și văzu o femeie frumoasă ce avea un păr lung până la călcâie alb, îmbrăcată într-o mantie albă.
- Bună, spuse aceasta.
- Tu ești iarna?! Spuse fetița mirată.
- Da, eu sunt Iarna. De ce nu îți place de mine?
- Nu e vorba ca nu îmi place, imi place să mă joc cu zăpadă, să fac oameni de zăpadă, să ma dau cu sania, imi place când vine Moș Crăciun... Dar nu îmi place frigul.
Zâmbind Iarna spuse:
- Draga mea, pentru toate acele lucruri care îți plac e nevoie de zăpadă, și pentru ca eu să pot crea zăpadă, am nevoie de frig.
- Înțeleg, spuse fetița.
- Și, în afară de copii care se bucura foarte mult de zăpadă, se mai bucura și culturile și florile, deoarece pătura de zăpadă le protejează de frigul de afară.
- Acum înțeleg mai bine și începe să îmi placă un pic mai mult de tine. Spuse Diana zâmbind.
- Mă bucur foarte mult, și mâine dimineață, când te trezești te aștept afară să te joci cu zăpadă. Sa nu uiți de hainitele groase! Va fi destul de frig.
- Nu am să uit. Spuse Diana și privi către Iarnă care se urcase pe o sanie făcută în întregime din gheață și acum se îndepărta.
- Am uitat să o întreb de ce doarme așa de mult...
- Îți spun eu, spuse Zâna apropiindu-se de pat. Deoarece joacă în zăpadă o obosește foarte mult, la fel ca pe copii.
Diana zâmbi în somn și văzu cum Zâna se apropie de ea și o săruta pe frunte.
- Hai, somnoroaso, e timpul să te trezești! auzi Diana glasul mamei. O nouă zi te așteaptă!
No comments:
Post a Comment