26.12.15

Poveste de Crăciun - partea IV

E ajunul Crăciunului. Diana stă în pătuțul ei și privește bradul plin de luminițe.


- În noaptea asta vine Moș Crăciun. spuse fetița. Am să stau aici cuminte și am să ascult colinde să îl văd și eu când vine.

Spunând aceasta luă telefonul mamei ei și puse un colind frumos. În timp ce stătea privind luminițele de la brad auzi un zgomot la fereastră.

- Ce poate să fie? Să fii venit Moșul deja? Și spunând aceasta se ridică și merse la fereastră. Aici, pe pervazul ferestrei observă un pitic îmbrăcat în verde. Acesta îi zâmbi și îi spuse:

- Îmi deschizi și mie fereastra, te rog? Este destul de frig afară.

- Dar cine ești tu?

- Eu? spuse piticul tremurând, eu sunt un spiriduș.

- Un spiriduș? Ca cei ce îl ajută pe Moș Crăciun? spuse fetița deschizând ferereastra.

- Exact ca aceia. Moșul a văzut că îl aștepți cu mare drag, și că ai fost cuminte și s-a gândit să îți facă o surpriză. Hai cu mine!

Diana își luă cojocelul peste pijama și se încalță cu șosete groase și cu cizmulițele și îl urmă pe spiriduș. Acesta o luă de mână și coborâră împreună în grădină, ieșind pe fereastră. Aici stătea liniștit un ren. Spiridușul o ajuta să urce pe ren, ceea ce făcu și el și apoi acesta își luă zborul. Cât ai clipi cei trei ajunseră într-o curte mare unde Diana văzu o sanie mare care avea pus pe banchetă un sac mare roșu.

- E sania lui Moș Crăciun, spuse fetița încet.

- Da, îi spuse spiridușul. Moș Crăciun mi-a dat voie să îți arăt casa lui. Vino, să mergem înăuntru. Și astfel intrară în atelierul Moșului. Aici fetița avu ocazia să vadă unde se fac toate jucăriile, dulciurile și toate celelalte cadouri și cum se ambalează acestea pentru ca apoi să fie toate puse în sacul Moșului.

- Dar, spuse Diana încântată, crezi ca pot să îl văd pe Moș Crăciun?

- Da-mi voie să mă duc să verific. Spuse spiridușul. Până atunci privește te rog acest glob.

Diana luă globul și observă că în el era chiar căsuța ei. Tot privind la el i se păru că se apropie din ce în ce mai mult de casă. Închise ochii deoarece începuse să amețească. Când îi deschise observă ca era în patul ei, telefonul se oprise. Când privi către brad văzu cadourile puse frumos sub acesta.

Fetița se duse să vadă ce a primit de la Moș. Printre toate dulciurile și fructele și alte lucruri primite observă într-un colț o cutie mare împachetată. Luă cutia și se urcă înapoi în pat. Când desfăcu ambalajul văzu că în cutie era cea mai frumoasă păpușă.

- Poate că nu l-am putut întâlni pe Moșul, dar el a citit scrisoarea mea. Și, spunând aceasta Diana se întinse la loc în pat strângând  păpușa în brațe.

No comments:

Post a Comment