Era deja dimineață. Diana nu se simțea de loc ca și cum ar fi dormit o noapte. Poate ca nici nu dormise. Abia dacă închisese ochii și Crista veni sa o trezească.
- Diana, trezește-te, este dimineață. Trebuie sa vedem ce facem cu dragonul din camera mea.
Diana deschise cu greu ochii. Nu era un vis ... cel puțin asa credea acum.
- Dragonul? Aaa, da, dragonul. Nu sunt asa sigura ca e un dragon să știi.
- Ai spus asta și ieri. Ce vrei sa spui? Nu am înțeles atunci și nu înțeleg nici acum?
- Pai, e simplu, e ca în Frumoasa și Bestia!
Crista se uita ciudat la ea.
- Povestea, "Frumoasa și Bestia"... Nu contează, ma mir ca nu știi de ea. Toți copii au citit-o. Dar ideea e ca bestia, în acest caz dragonul, nu e decât un print vrăjit.
- Dragonul e un print vrăjit ... dragonul din camera mea... spuse Crista cu neîncredere.
- Da spuse Diana, și pe chip avea un zâmbet atotștiutor. Un print vrăjit. Am văzut asta în ochii lui.
- Eu nu am văzut nimic. Spuse Crista.
- Asta pentru ca nu te-ai uitat când trebuia. Te asigur ca nu e un dragon. Dar acum trebuie sa vedem dacă vrea sa renunțe la pielea de dragon.
- Oricum, print sau nu, eu nu ma căsătoresc cu el.
- Nici dacă astfel îți vei salva regatul? se auzi o voce înceată in spatele fetelor.
Cele doua se întoarseră pentru a da cu ochii de cei doi pitici, cel cu pantaloni roșii și vestuță verde și cel cu pantaloni verzi și vestuță roșie.
- Răspunde prințesă, nici dacă în acest fel îți poți salva regatul?
Privind când la unul, când la celălalt Crista răspunse:
- Pai, dacă puneți problema asa, și nu exista alta soluție, atunci...
- Nu, nu exista, spuseră cei doi în cor.
- Atunci, voi fi de acord sa ma căsătoresc cu el. Spuse Crista încet.
Chiar în acel moment camera începu să se învârtă și Diana avu impresia că a început să cadă într-o groapa adâncă, foarte adâncă pana când, cu o bufnitura cazu pe pământ. Cand se ridică observa ca de fapt ea era cea care adormise pe bancă și bunica o privea mirată deoarece tocmai căzuse de pe aceasta.
- Se pare că ai adormit. Spuse bunica. Sper ca ai ascultat totuși povestea mea.
- Da, bunico, numai la final am ațipit puțin.
Bunica o privi zămbind dar nu mai spuse nimic.
No comments:
Post a Comment