E seară, luna decembrie, Diana stă împreună cu bunica și bunicul în sufrageria lor.
Bunica și Diana se uită la televizor, iar bunicul citește o carte. Afară a început de ceva timp să plouă.
- Oare mai întârzie mult mama? Întrebă Diana.
- Nu stiu ce să spun, cu ploaia asta..., răspunse bunica.
Diana ridică ochii către fereastră și observă ceva ciudat la picăturile de ploaie.
- Bunico, de ce picăturile de ploaie se lipesc de geam?
- Cum adică se lipesc de geam, răspunse bunica și se uită și ea la geam. Acelea nu sunt picături de ploaie, a început să ningă, sunt fulgi de zăpadă!
- Ninge?! Uraaaa!!! A venit iarna! Strigă Diana lipindu-și nasul de geam.
Stătu câtva timp așa, numărând fulgii ce cădeau încercând să vadă farurile mașinii mamei.
Ușor, ușor, capul îi căzu pe pervaz și ochii i se închiseră.
Când se trezi văzu în fața ei multe fetițe îmbrăcate în rochițe albe, vaporoase care dansau și cântau. Vocile lor semănau cu niște clopoței.
Diana asculta vrăjită. Dintr-o dată muzica se opri, iar fetițele se întoarseră cu fața spre Diana. Una dintre ele înaintă către ea.
- Bună, cine ești tu? O întrebă fetița.
- Bună, numele meu este Diana. Voi cine sunteți?
- Noi, spuse fetița, noi suntem fulgii de nea...
No comments:
Post a Comment