Povestea trenulețului viteaz partea II

- Da, cred ca da, spune-le….

La aceste cuvinte se făcu dintr-o dată liniște. Fiecare tren aștepta să audă povestea. Trenul curcubeu așteptă un moment apoi spuse:

- L-am cunoscut pe prietenul meu când abia am ieșit din fabrică și am fost pus pe șine. Eram garați într-o gară minunată. Un loc de vis iar el era un tren nou, frumos colorat, mi se părea cel mai frumos tren pe care l-am văzut, credeam eu.


Am început să lucram împreună și să ne întâlnim în diverse gări. Deși era un tren minunat nu era niciodată îngâmfat, ne spunea mereu povești din călătoriile sale, iar noi, cele mai noi trenuri, ascultam cuvintele lui așa cum copii ascultă poveștile părinților.

Trenul acesta se plimba prin toată lumea, deoarece căra marfă de tot felul. Eram toți fascinați de poveștile sale despre oamenii care locuiau în alte părți ale lumii, despre obiceiurile lor și limba vorbită de ei. Ni se părea incredibil ca există altfel de oameni, altfel de locuri diferite de cele pe care le cunoșteam noi. 

Totul era frumos, și ca într-un basm, el era eroul nostru. Dar, într-o zi, în timp ce noi așteptam cu nerăbdare venirea sa, au anunțat faptul că acesta nu v-a mai ajunge decât după trei zile deoarece vremea nu ii permite să circule. Eram toți un pic dezamăgiți dar înțelegeam de ce e nevoie de întârziere. Totuși, știind că este așteptat atât de noi cât și de oamenii cărora le aducea provizii, prietenul meu a decis să înfrunte vremea și să încerce să ajungă la timp. 

În acest moment al povestirii se auzi un murmur general:

- Wow!

- Dar de ce nu ai așteptat!?

- Dar de ce ai făcut așa ceva?

Toate trenurile vorbeau în același timp. Trenul curcubeu aștepta ca toți ceilalți să se liniștească pentru a putea continua:

- A făcut asta pentru că s-a gândit în primul rând la oamenii care aveau nevoie de el, și mai apoi la el, și la ce i se putea întâmpla.

A intrat într-o luptă crâncenă cu vremea, deoarece pe drum a întâlnit soare arzător, furtuni de nisip, ploaie torențială, zăpadă cât și îngheț, dar nu s-a oprit. A pierdut mare parte din culoare, și a fost serios avariat, dar încărcătura a rămas intactă. După doua zile de cursă a ajuns în sfârșit în gară. Era epuizat, dar reușise. Nimănui nu îi venea să creadă că era întreg și încă mai putea circula pe șine.

Din nou, toate trenurile izbugniră, dar de data aceasta în urale, felicitându-l pe trenuleț pentru curajul său. Dar acesta le spuse:

- Cei ca mine fac orice pentru oamenii pe care îi ajută. Sunt în stare să înfrunte orice vreme. Bine ar fi ca și oamenii să ne aprecieze pentru ceea ce facem și să se îngrijească de noi cum trebuie. Uneori o fac, dar alteori…

Deodată se făcu liniște deoarece toate trenurile se gândeau la viitorul lor. În această liniște se auzi o voce care anunța plecarea trenulețului către următoarea destinație. Toate trenurile îi urară succes și îi spuseră că îl așteaptă să mai vină să le spună povești din locurile unde va călători. Apoi, trenulețul cel viteaz plecă la drum.